Cornelia Ardelean Archiudean - povestea unui cântec transilvan








2012

Vatra satului tradiţional ascunde, de veacuri, credinţe şi tradiţii ancestrale. Acestea sunt duse peste timp de oameni ai locului, de fii ai satului, de cei pe care Dumnezeu i-a hărăzit cu talent şi simţ al acestor valori. Pentru a purta prin lume tainele miraculoase ale folclorului din Ocniţa, cu ani în urmă, în luna lui mărţişor, s-a născut o copilă frumoasă şi însemnată. La naşterea ei, ursitoarele au fost generoase şi i-au dăruit atât frumuseţe, inteligenţă, talent şi noroc, cât şi puterea de a răzbate printre încercările pe care viaţa urma să i le scoată în cale. Pentru mine, Cornelia Ardelean Archiudean reprezintă, fără doar şi poate, una dintre cele mai valoroase personalităţi ale vieţii etnofolclorice. Nu pot uita cum, în anii copilăriei mele, o ascultam cântând M-o făcut mama jucând, În poiană strângând fân, Strângând fânu căpişoară, Doru badii mă omoară... Toate cântecele Corneliei mi s-au aşezat pe suflet, însă acesta parcă mai pregnant. Îl fredonam, iar mai apoi, când am călcat şi eu pe acest drum, am îndrăznit să-l cânt… Îl cântam la nunţi şi eram fericită să văd bucuria de pe chipul celor ce-l ascultau şi îl recunoşteau. Mai târziu, ca realizator al emisiunii de televiziune Folclor Nepieritor, am avut bucuria de a realiza câteva ediţii cu această măiastră a cântecului ardelenesc. Atunci am aflat multe din tainele satelor comunei Teaca, dar şi ale copilului Cornelia, care se bucura de venirea primăverii, de primii ghiocei, de glasul cucului - pasărea oraculară prezentă în repertoriul de mai târziu al interpretei. Fiecare participare a Corneliei Ardelean Archiudean într-o emisiune sau un spectacol, constituie prilej de încântare şi de împlinire, atât pentru public, cât şi pentru organizatori, dovadă că face parte dintre acei mesageri ai cântecului care au reuşit demult să „treacă rampa”.Pentru că s-a născut într-un sat din Câmpia Transilvaniei, un sat cu bogate tradiţii datorită cărora a intrat în joc conform ritualului, pentru că s-a bucurat participând la adevăratele obiceiuri de nuntă, pentru că i-a plâns sufletul la auzul bocetelor pentru cei ce plecau din lume, pentru ca i-a ştiut asculta pe ceteraşii şi rapsozii locului, pentru că a cunoscut toate ritualurile din viaţa satului ei şi a învăţat să le ducă mai departe, Cornelia Ardelean Archiudean este, cu adevărat, un om ales. Cântecele sale cuprind bucuria şi durerea, dorul şi jalea, trăirile neamului său. Pe toate-acestea, alături de povestea ei, Cornelia le-a înscris cu har, cinste şi demnitate în Cartea de Onoare a culturii tradiţionale din Câmpia Transilvaniei.
Maria Golban 

 

 

Lansarea cărții ”Copila de sub vii” la Târgul de carte „Gaudeamus” Cluj-Napoca:

http://www.rasunetul.ro/copila-de-sub-vii-la-gaudeamus

Recital Cornelia Ardelean Archiudean martie 2012:

 https://www.facebook.com/#!/maria.golban.1/media_set?set=a.414962721864278.118178.100000516627362&type=3

 

 

Cornelia Ardelean-Archiudean - "Tare as dori, cand ma intorc acasa, in sat, sa nu gasesc lacata pusa pe usa"

- In galeria pastratorilor de cantec vechi romanesc se afla, in randul din fata, Cornelia Ardelean-Archiudean din Bistrita. Credincioasa muzicii populare adevarate, invatata acasa, in sat, a ramas credincioasa si lumii din care s-a ridicat si a pornit spre drumul vietii. O lume atinsa de luminile toamnei, plina de aur si nostalgii -

Violina cea frumos cantatoare

- Suntem la mijloc de toamna aurie si as vrea, draga Cornelia Ardelean-Archiudean, sa ne zugraviti in culorile acestui anotimp, satul de unde va trageti si de unde v-ati luat cantecul ca insotitor in lumea mare.

- Locul unde eu am venit pe lume, cand primavara isi vestise bine semnele, spre sfarsit de martie, se numeste Ocnita. E un sat din Campia Transilvana, la intalnirea a trei judete: Bistrita Nasaud, Cluj si Mures, si pana la 17 ani, cand am plecat de acasa, era centrul universului meu. La vremea aceasta, dupa ce graul fusese deja bagat in hambare, canepa stransa

si topita in balta si porumbul despanusat, oamenii din sat porneau la cules de vii. Toate roadele pamantului se adunau in ograzi, iar culorile lor iti umpleau sufletul de bucurie. Se mai tineau claci, pe vremea aceea, la care oamenii se duceau cu drag. Munceau, mancau cate o poala de placinte ori de pancove, cantau si se veseleau impreuna. De-acolo, din clacile satului, am invatat eu multe din cantecele mele de-acum. Apoi, catre iarna, incepeau sezatorile de tors si cusut, la care fetele lucrau ca sa-si faca toale de zestre si sa umple cu ele "canapeiul", lada in care se dadea la nunta trusoul miresei.

- Muzica populara se invata, de obicei, in familie. Dvs. cine v-a fost calauza catre cantat?

- Mama mea, Violina. Canta foarte frumos! Parca o vad cum ii legana pe fratii mei mai mici si le canta. Era suficient sa auda o singura data un cantec, si-l invata pe de rost. Cantece vechi, auzite la batranii din sat, la munca, pe camp, ori prin sura. Imi povestea cu lacrimi in ochi ca intrase in joc exact la vremea cand feciorii din sat au primit ordinul de plecare pe front, in al doilea razboi mondial, iar ei o rugau sa le zica cantece de catanie si de instrainare. De altfel, pana de curand, inainte ca televizorul sa le invadeze viata, satenii isi insoteau cu cantecul viata de zi cu zi, la lucru, la bucurie ori la intristare. Cantecul era ceva la fel de firesc ca respiratia.

Mama Violina

�

"Gata-te postata lata,/ C-a veni si ceialalta/ Si mai lunga si mai lata/ Cu postata la razor,/ Cu badita la izvor! Cu postata la gatat/ Cu badea la sarutat!". S-a bucurat mai apoi, mama mea, Violina, ca m-am apucat si eu de cantat.

- Ne plangem, astazi, de lipsa valorilor. In sate se mai pastreaza?

- Orice copil invata de acasa, de la parinti, legile nescrise ale convietuirii in pace si armonie cu lumea din jur. Vedeai cum se poarta oamenii si te purtai si tu la fel. Prima lectie era, desigur, cea a respectului: sa deie binete la toata lumea pe care o intalneste pe drum. Nu aveai voie sa te asezi, la biserica, pe o banca, si un batran sa steie in picioare, langa tine. Daca vara, la horile satului, cineva voia sa faca pomana si aducea apa tinerilor incinsi la joc ori celor ce stateau pe margine sa priveasca, nu trebuia sa bei inaintea unui batran: intai bea acela, si pe urma tu, tanar ori copil. Daca vedeai un batran in neputinta, carand o galeata cu apa ori o alta greutate, sareai sa i-o iei din mana si sa-i usurezi povara. Din purtarea parintilor aveai exemplul cel mai bun. Imi aduc aminte ca, in clasa intai, dupa ce am inceput scoala, trebuia sa-mi impart timpul intre lectii si ajutorul dat in gospodarie, pentru ca fiecare era responsabil de lucrul sau. O fata, in primul rand, deretica prin casa dimineata, dupa ce toti se sculau din asternut, iar dupa ce se termina pranzul al mic (micul dejun, cum se spune astazi), spala blidele si oala de mamaliga. In casa noastra, se facea atunci de doua ori mamaliga - dimineata, la ora 7.00, era mamaliga gata, seara, iarasi, mamaliga cu lapte, oua, paparaie (cu cartofi razaliti si oua, rareori cate un carnat afumat) ori ce mai era in gospodarie, mancaruri simple. Nici paine nu era indeajuns, asa ca pe langa cele doua-trei paini, mai facea mama si un cuptor de malai (turte). Pe langa malai, painea ti se parea cozonac.



Lelea Ioana si rasnita de pasat

- Pe langa preot si invatator, "luminatorii" poporului, satele noastre erau animate si de o multime de figuri pitoresti, vedete locale, care ne insufletesc amintirile copilariei. Daca ar fi sa va scrieti viata intr-o carte, pe cine ati alege ca personaj?

Fratele Ion Ardelean

�

- Eu imi aduc aminte cu mare placere de lelea Ioana a lu' Ursuc, lecuitoarea satului, dar si sfatuitoarea tuturor celor aflati in vreun impas. Ea descanta de diferite boli, iar cine avea vreun necaz in familie, fie ca o fata nu se marita ori un fecior nu se-nsura, ori vecinii se sfadeau, atunci veneau la ea. Cel mai des, ii indruma spre un preot cu mare putere de rugaciune, alteori venea ea insasi acasa si facea pace intre neamuri, ori intre vecini, dupa caz. Lelea Ioana avea si o rasnita de facut pasat pentru galuste si acolo se intalneau tinerii si se vehiculau "stiri" din viata satului. Mai era Nanica lui Malai, un om cu oarece carte, care citea cursiv "foaia" (ziarul) si impartasea consatenilor sai noutatile aflate. Un om tare hatru era Aurel Bugnar, poreclit Cocos, cronicarul umoristic al satului, versificator de ocazie, care facea fiecaruia, dupa purtare si obiceiuri, cate o poezie. Ori le punea porecle.

Cornelia tanara

�

Era singurul din sat care avea acasa un difuzor la care ascultam si noi muzica populara, la vremea aceea cu Maria Tanase, Ion Cristoreanu, Lucretia Ciobanu, Petre Sabadeanu, Achim Nica. El striga la joc tot felul de strigaturi amuzante si le izvodea pe loc, in functie de cine juca. Multe din cantecele mele, facute pe melodii de joc, poarta versurile lui, pentru ca singura piesa cu text la noi era doina, cantecul liric taraganat. La noi, strigatura la joc se numea "descantec", ceva foarte frumos, pentru ca jocul era, intr-adevar, un ritual, un lucru ce tinea de magie, prin energiile sale. Nu se incumeta oricine sa descante in joc, erau feciori ori barbati anume priceputi, care stiau sa strige pe ritm, pe masura. Cocos mai stia si foarte multe povesti, intamplari, legende, era biblioteca ambulanta a satului. La primul concurs de interpretare la care am participat, la faza pe comuna, eram eleva, Cocos a fost primul presedinte de juriu care mi-a dat premiu si m-a incurajat sa merg mai departe.

Cand rugineste frunza in vii

- Tanjim cu totii dupa trecut. Cum era toamna, in satul din anii copilariei?

- In mintea si sufletul meu, toamna e legata de Dealul Coastei, dealul copilariei mele, si langa el Dealul Rotunda, pline de viile oamenilor, de livezile lor de pomi cu fructe felurite. Drumul spre vii trecea chiar prin curtea casei mele parintesti, si spre sfarsitul verii, inca de cand incepeau sa se coaca strugurii, porneau sa scartaie carele pe la noi prin ograda. Noi, copiii, ne bucuram, ca oricine trecea dinspre vii prin curtea noastra, ne lasa si noua in poala ciorchini mari de struguri si piersici aromate. Apoi, din ce in ce mai multe care si carute treceau prin curtea noastra, pana ce intr-o zi a culesului, anume aleasa de oamenii priceputi, dupa cat de dulce era boaba strugurelui, tot satul mergea pe deal si culegea viile in aceeasi zi. Uneori se lasau pana pica prima bruma, ca aceasta sa dea dulceata strugurilor.

Cu fratele Ion si tata Vilut

�

Slobozenia pentru "firetit", pentru culesul viei, era fixata cam intre 8 si 10 octombrie. In acea zi, tot dealul se umplea de care pline cu buti si cu cazi de lemn, in care se puneau strugurii culesi ce urmau sa fie zdrobiti, iar oamenii veneau imbracati in haine foarte curate. Era veselie mare, se canta, se chiuia, si se juca apoi cu ceterasi. Ii mai vad apoi pe parintii mei in ograda, bucurosi de gramezile de roade adunate din camp. Asteptau ziua aia tot anul. Tare as dori sa ma intorc in vremea aceea, sa-mi fie parintii acasa, si fratii, si surorile mele, sa nu gasesc ograda goala, ca acum, si lacata pe usa. Am avut o sora, Maria, cea mai mare dintre noi, care a murit la 15 ani neimpliniti. Am ramas eu cu fratele meu, Ion Ardelean, si el cu glas frumos si mare dantaus, si cu o sora, Viorica Ardelean, care a trecut o etapa la "Floarea din gradina" (a fost atunci prezentator Mihai Florea), dar apoi s-a casatorit si a renuntat la cariera artistica.

- Dvs. cum de v-ati facut din cantec un drum de urmat pentru o viata?

Nobletea portului popular

�

- Cand am plecat eu de acasa, cu gandul sa-mi caut

un rost in lume, vremurile erau destul de tulburi. In 1963, s-a facut colectivizarea. Cu forta, cu amenintari si cu batai crancene, aplicate bietilor tarani, ca sa-si dea la colectiv bucata de pamant trudita cu sudoare si castigata cu sange, in primul razboi mondial. Am pierdut tot, pamant, animale, utilaje, adica am pierdut nadejdea de a ne face un rost acolo, in sat. Trebuia ori sa lucrezi la colectiv, ori sa pleci sa-ti cauti un serviciu la oras. Daca cineva incerca sa doseasca un sac cu grau, dupa treierat, era crunt batut. Cantecele vesele nu s-au mai auzit o vreme la noi in sat, oamenii isi cantau doar durerea din suflet si amaraciunea. Parea ca fara pamant nu aveau nici un sprijin in lume, in viata. Eu n-am plecat de acasa cu gandul de a ajunge cantareata, ci de a-mi face un rost in viata. Am mers intai la Cluj, apoi am ajuns la Bucuresti, in 1970, unde locuiau trei frati ai mamei. Unul din ei m-a dus la Casa de Cultura a sectorului 5, unde am inceput sa cant in spectacole, apoi am facut Scoala Populara de Arta, unde m-a indrumat in arta vocala dna Angela Moldovan, cu deosebita rabdare si delicatete, pentru ca eu, venind de la tara, cantam prea tare.

Cu sotul, Florentin, la Muzeul Satului

�

Prima emisiune la care am participat a fost in primavara lui '70, in direct, si era la vechiul studio al TVR-ului. In 1971, am participat la emisiunea-concurs "Floarea din gradina", in timpul careia am primit o telegrama de sustinere din partea satenilor mei de la Ocnita, semnata de parintele Pop Augustin, care a fost citita in direct. Am fost foarte mandra cand am aflat ca, de dragul meu, s-au adunat toti la Caminul cultural, unde era singurul televizor din sat, l-au scos afara, la usa, si s-au uitat cu totii, cuprinsi de emotii mari. De acolo a inceput drumul greu, anevoios, dar presarat cu satisfactii, de interpret de muzica populara.

- Cu toate astea n-ati ales Bucurestiul, ci v-ati intors acasa la Bistrita.

- In 1975, Orchestra profesionista "Bistrita" mi-a propus o colaborare care-mi dadea avantajul de a reveni in locurile natale. Am inregistrat patru albume cu folclor din zona de campie a judetului Bistrita Nasaud, trei cu colinde, realizate impreuna cu grupul "Vin colindatorii", pe care il indrum din anul 1990. Mai am doua albume de pricesne si am in proiect un album cu obiceiuri de nunta din Campia Transilvaniei. Si un spectacol aniversar la anul, in martie, la implinirea a 60 de ani, alaturi de prieteni de cantec si de sustinatori ai mei. Imi pun nadejdea ca Ana Maria Ardelean, nepoata mea, va fi si mostenitoarea mea intr-ale cantecului, si ca toate cantecele mele, pe care le-am cules si le-am cantat cu atata drag, vor incapea pe maini bune.

- Pe cine v-ati sprijinit intr-o cariera asa de lunga si de frumoasa?

Concurs de frumusete: fata si costumul ei

�

- Pe Dumnezeu, pe sotul meu, militar de cariera, Florentin Archiudean, si pe o mana de prieteni buni. Am avut multe incercari si raspantii in viata, dar credinta, rugaciunea si dorinta continua de a-mi imbunatati conditia spirituala mi-au fost de netagaduit sprijin in viata. Prietena buna imi e si revista dvs., "Formula AS", pe care o citesc si o colectionez din primii ani de aparitie, si careia ii fac o adanca plecaciune, pentru felul in care lupta in paginile sale pentru pastrarea traditiei si a fiintei neamului romanesc, in tot ce are el mai de pret.

SURSA:

Formula AS

› Arhiva

› Anul 2011

› 

Numarul 989

› Lumea romaneasca

› Cornelia Ardelean-Archiudean

O vedetă populară, Cornelia Ardelean Archiudean

De: Mihai Naşca

“Versul si melodia sunt de fapt totul în cântecul popular autentic!”

Cornelia Ardelean sau fata frumoasă din Ocniţa, aşa cum a fost cunoscută a venit pe lume într-o zi frumoasă de martie. Poate că şi satul, puţin mai izolat a dus la păstrarea pe acele meleaguri a cântecului popular authentic pe care Cornelia Ardelean Archiudean l-a cântat încă din copilărie. Debutul oficial a avut loc în anul 1971, la renumitul concurs “Floarea din grădină”. Are în repertoriu multe cântece domoale ca şi apele de pe Câmpie dar şi cântece bisericeşti sau colinde. În prezent se ocupă de îndrumarea unor tinere talente, la Cercul Militar din Bistriţa, unde îşi desfăşoară activitatea şi mulţi tineri interpreţi au trecut prin mâna sa. Vă invit să aflaţi o altă poveste, a Corneliei Ardelean şi pentru că în 20 martie şi-a sărbătorit ziua de naştere îi spunem şi noi “La mulţi ani!”

Rep: Cum începe povestea de viaţă a Corneliei Ardelean Archiudean? Cărui loc din lumea asta îi spune “acasă” ?
Cornelia Ardelean Archiudean: M-am născut şi am copilărit în zona de câmpie a judeţului Bistriţa Năsăud, în satul Ocniţa, comuna Teaca. La vremea aceea satul avea peste 2000 de suflete de oameni harnici şi gospodari, recunoscuţi ca atare în toata zona. Cu toate că nu aveam atâtea posibilităţi câte au copiii de astăzi, copilăria mi-a fost fericită pentru că aveam libertatea de a zburda pe toate dealurile şi văile satului. Eram prima care culegeam primăvara ghioceii şi cocoşeii din pădurea Văii Lupului sau de sub Rotunda! Cea mai mare bucurie pentru mine era venirea primăverii. Poate pentru ca m-am născut în acest anotimp (pe 20 martie!) atunci când toată natura se trezeşte la viaţă, înverzesc pomii, creşte iarba se întorc păsările. Mi-este foarte drag cucul, poate de aceea unul dintre cântecele cele mai dragi mie este “ Cucule ce pene porţi”.
Rep: Consideraţi că locul naşterii a avut un rol decisive în alegerea acestui drum al cântecului popular şi valorificarea tradiţiei?
Cornelia Ardelean Archiudean: Locul naşterii mele a fost decisiv pentru cariera mea de culegătoare şi interpretă a folclorului de pe aceste meleaguri! Ocniţa este un sat frumos, aşezat în plină câmpie a Transilvaniei, undeva la graniţa dintre trei judeţe: Bistriţa Năsăud, Cluj şi Mureş, acolo oamenii se cunosc între ei, se salută când se întâlnesc pe uliţele satului, beau toţi apă din aceeaşi fântână cu numele de “Buna”. La “Buna” tinerii – fete şi feciori - mergeau seara după apă anume pentru a se întâlni şi nu arareori fetele se întorceau la fântâna satului după ce feciorii le vărsau găleţile cu apă pe uliţă, anume pentru a mai sta împreună în fapt de seară…
Rep: Când a avut loc întâlnirea cu folclorul şi mai ales cum s-a produs acest lucru ?
Cornelia Ardelean Archiudean: Nu ştiu cum m-am apropiat de folclor, am învăţat să cânt de la mama mea, nu ştiu o dată anume pe care să o ţin minte ca fiind prima dată când am cântat! Pur şi simplu folclorul se mai crea încă acolo în sat, la clacă, la sapă, la secerat, la toate muncile câmpului sau în nopţile lungi ale şezătorilor din sat. Pot spune că am crescut împreună cu cântecele mele de mai târziu! De pe târnaţul casei părinteşti de “Sub vii”, auzeam ceteraşii de la hora satului în care eu am intrat şi am jucat de pe la…13 ani. Trebuia însă ca un fecior să te bage în joc – acesta putea fi o rudă apropiată ori un vecin dar pe mine m-a băgat în joc Emilu’ Chitului, unul dintre cei mai mari jucăuşi ai satului, deşi era foarte tânăr. Îmi amintesc de faptul că de mică am cântat alături de alţi copii de seama mea în şezători, la clacă, la prăşit dar şi la şcoală şi chiar la căminul cultural din sat.
Rep: Când a avut loc debutul oficial?
Cornelia Ardelean Archiudean: Am cântat încă de la şcoală primară din Ocniţa. În 1971 am debutat la “Floarea din grădină’’, acesta a fost debutul meu oficial la televiziune. Atunci, în 1971 am făcut şi primele imprimări la Radio Bucureşti cu Orchestra Radio dirijată de George Vancu.
Rep: Dacă ar fi să daţi o definiţie originală folclorului cum ar suna aceasta?
Cornelia Ardelean Archiudean: Nu vreau să dau eu o definiţie ... tehnică a folclorului românesc! Cântecul şi dansul popular sunt în sufletul meu imaginea satului în care m-am născut, a satului românesc în general este tot ce are mai frumos ţăranul român, zestrea sa ancestrală primită de la bunul Dumnezeu! Niciodată nu o să găseşti în folclorul curat (cântece, dansurile şi obiceiurile populare) lucruri indecente, rostite sau făcute de mântuială, la voia întâmplării sau de prost gust. Vom găsi întotdeauna, în tot ceea ce zămisleşte ţăranul român bunul simţ, curăţenia sufletească şi frumosul.
Rep: Ce credeţi că este mai important în realizarea unei melodii populare: versul sau melodia ?
Cornelia Ardelean Archiudean: Versul si melodia sunt de fapt totul în cântecul popular autentic! Nu ştiu care este mai important, eu cred că dacă una şchioapătă cântecul pierde din autenticitate, din frumuseţe din farmecul cu care cucereşte pe cei care îl ascultă… Ţăranul nu a “compus” cântecele sale, el şi-a cântat “bucuria şi amarul” cum spune badea, George Coşbuc, versurile şi melodia născându-se din sufletul său acolo unde vieţuia. Când feciorii mergeau la armată se adunau şi cântau dintr-un capăt al satului în celălalt cântece de cătănie, iar fetele la rândul lor creau şi ele cântece în care îşi exprimau tot ce simţeau în acele momente... Tinerele care se măritau şi nu aveau noroc creau cântece de jale, de înstrăinare. La jocul satului feciorii chiuiau (descântau) versuri inspirate de melodia pe care se desfăşura jocul, fie de-a lungul, bătrânesc sau joc de învârtit. În cântecele mele am căutat să armonizez melodia cu versul respectând întotdeauna forma în care le-am cules.
Rep: De unde v-aţi cules cântecele?
Cornelia Ardelean Archiudean: Eu chiar am cules cântecele mele de la oamenii satului meu, Ocniţa, de la mama Violina, de la lelea Ioana a lui Ursuc, de la mama Marie (viitoarea mea soacră!), de la Toderica lui Cărbune, de la vestitul ceteraş Tiuna, de la Tica Vârtosului şi Dănica Zaharichii! Nu mai pomenesc aici pe ceteraşii din satele apropiate Archiud, Comlod, Orosfaia, Băiţa sau Pinticul Tecii… Vedeţi din enumerarea mea că pe toţi aceşti oameni i-am păstrat, fără să vreau, în memoria mea afectivă, pentru că mi-au marcat copilăria si tinereţea mea şi chiar întregul meu repertoriu.
Rep: Ce aţi reuşit să imprimaţi până acum?
Cornelia Ardelean Archiudean: Am editat patru compact discuri cu folclor din zona de câmpie a judeţului Bistriţa Năsăud. Am scos şi trei compact discuri cu colinde străbune culese tot din aceeaşi zonă înregistrate cu grupul “Vin colindătorii” pe care îl îndrum din anul 1990. Împreună cu grupul de copii, “Doiniţa” de la Cercul Militar Bistriţa am editat un alt album de colinde intitulat “Copilule cu ochi senini”. Mai am în repertoriul meu alte două albume de pricesne.
Rep: Ce alte zone etno-folclorice vă mai plac cu excepţia celei pe care o cântaţi?
Cornelia Ardelean Archiudean: Eu iubesc absolut toate zonele folclorice ale României şi aici mã refer la folclorul autentic aparţinător acestora!
Rep: Un gând pentru mureşeni.
Cornelia Ardelean Archiudean: Pentru mureşeni am cele mai calde şi curate gânduri, pentru că aici la Tîrgu Mureş am cunoscut cel mai frumos si ales public, aici am avut cele mai mari succese din cariera mea artistică. Le mulţumesc tuturor celor care m-au apreciat şi le sunt recunoscătoare pentru totdeauna!

CORNELIA ARDELEAN ARCHIUDEAN-artistul cu suflet de aur

Pentru prima dată în viaţă am convingerea că nu am dat un titlu exagerat, ci unul corect. Cine o cunoaşte pe Cornelia Ardelean Archiudean ştie că dincolo de vocea de cristal a Câmpiei Transilvaniei se ascunde şi un suflet de aur. Arareori se întâlnesc aceste două calităţi la marii oameni. De obicei, strălucirea scenei ştirbeşte din suflet. Nu aceleşi lucru putem spune în cazul de faţă, unde vocea completează sufletul nobil din Ocniţa. Poate de aceea uneori Cornelia a preferat să nu dea din coate, să-i lase pe cei mai tupeişti să apară excesiv în faţa publicului şi pe micul ecran. Emblemă a folclorului din zona de Câmpie, Cornelia Ardelean Archiudean a dus cu cinste folclorul românesc pe cele mai înalte trepte ale spiritualităţii. Şi-a început cariera de profesionist la Bucureşti, la Casa de Cultură a Sectorului 5, unde a şi studiat la Şcoala Populară de Artă cu profesoara Angela Moldovan. În 1975, a venit la Orchestra profesionistă “Bistriţa”, unde a fost curtată, după ce au văzut-o la emisiunea “Floarea din grădină”. Prima emisiune la care a participat a fost în primăvara lui 70 şi era la vechiul studio al TVR-ului, în direct, redactor Teodora Popescu. Atunci a întâlnit-o prima dată pe Sofia Vicoveanca. Când au auzit că tânăra artistă e la televizor s-au adunat toţi sătenii în curtea căminului şi au scos singurul televizor din sat afară. Sigur că au fost foarte mândri. La “Floarea din grădină” a primit din partea sătenilor o telegramă citită în direct, semnată de preotul Pop Augustin. ” Am întâlnit şi oameni buni în viaţa mea, care m-au ajutat mult, dar am întâlnit şi oameni răi. La un moment dat, chiar în radio m-a ameninţat un redactor: “depinde cum ai să faci piesele astea, dacă ai să mai imprimi vreodată”. Or astea nu erau deloc încurajatoare, pentru că eram copil modest care stăteam la locul meu. Niciodată nu am vrut să fiu în faţă. Dacă cineva m-a observat a fost bine. Sigur că pe mine nu m-au “răsfăţat” foarte mult nici radioul, nici televiziunea, deşi am avut repertoriu. Poate că mi-a prins bine într-un fel, pentru că mulţi care au urcat foarte repede au şi picat repede. Poate astfel se explică şi faptul că astăzi sunt tot acolo la locul meu. Deşi fiecare tinde să facă mai mult în viaţă să apară tot timpul la televizor. Dar, la un moment dat, lumea se va sătura de tine. Mă bucur când mă opreşte lumea pe stradă şi-mi spune “Ştiţi, v-am văzut la televizor! Mi-a plăcut, mi-a fost dor să vă văd!” Şi pentru mine asta este mult mai mult.
Nu cred că am duşmani şi nu am de ce să am duşmani. Sunt o zodie mai greu înţeleasă (peşti - n.r.). Poate că Dumnezeu va avea grijă de fiecare să-şi poarte grija lui. Oricum, dacă aş avea duşmani, deşi eu nu-i ştiu, este un dar că am cu mult mai mulţi prieteni”, se confesează Cornelia Ardelean. Din preaplinul dragostei ei pentru folclor, Cornelia Ardelean a dăruit copiilor care vin la Ansamblul Doiniţa de la Cercul Militar. În ultimul timp încercările s-au abătut peste sufletul preaplin de iubire. Au fost clipe grele, în care sănătatea s-a aflat pe muchie de cuţit, însă Dumnezeu ajută oamenii buni. Astăzi, în ceas aniversar, îi urăm distinsei doamne sănătate, fericire, putere multă şi îi oferim un mărţişor simbolic împletit în fire de suflet cu tradiţionalul La mulţi ani!

Vin, 20/03/2009 - 00:00 | Menuţ MaximinianCultură