Totalul afișărilor de pagină

joi, 20 martie 2014

Cornelia Ardelean Archiudean - povestea unui cântec transilvan





2012
Vatra satului tradiţional ascunde, de veacuri, credinţe şi tradiţii ancestrale. Acestea sunt duse peste timp de oameni ai locului, de fii ai satului, de cei pe care Dumnezeu i-a hărăzit cu talent şi simţ al acestor valori. Pentru a purta prin lume tainele miraculoase ale folclorului din Ocniţa, cu ani în urmă, în luna lui mărţişor, s-a născut o copilă frumoasă şi însemnată. La naşterea ei, ursitoarele au fost generoase şi i-au dăruit atât frumuseţe, inteligenţă, talent şi noroc, cât şi puterea de a răzbate printre încercările pe care viaţa urma să i le scoată în cale. Pentru mine, Cornelia Ardelean Archiudean reprezintă, fără doar şi poate, una dintre cele mai valoroase personalităţi ale vieţii etnofolclorice. Nu pot uita cum, în anii copilăriei mele, o ascultam cântând M-o făcut mama jucând, În poiană strângând fân, Strângând fânu căpişoară, Doru badii mă omoară... Toate cântecele Corneliei mi s-au aşezat pe suflet, însă acesta parcă mai pregnant. Îl fredonam, iar mai apoi, când am călcat şi eu pe acest drum, am îndrăznit să-l cânt… Îl cântam la nunţi şi eram fericită să văd bucuria de pe chipul celor ce-l ascultau şi îl recunoşteau. Mai târziu, ca realizator al emisiunii de televiziune Folclor Nepieritor, am avut bucuria de a realiza câteva ediţii cu această măiastră a cântecului ardelenesc. Atunci am aflat multe din tainele satelor comunei Teaca, dar şi ale copilului Cornelia, care se bucura de venirea primăverii, de primii ghiocei, de glasul cucului - pasărea oraculară prezentă în repertoriul de mai târziu al interpretei. Fiecare participare a Corneliei Ardelean Archiudean într-o emisiune sau un spectacol, constituie prilej de încântare şi de împlinire, atât pentru public, cât şi pentru organizatori, dovadă că face parte dintre acei mesageri ai cântecului care au reuşit demult să „treacă rampa”.Pentru că s-a născut într-un sat din Câmpia Transilvaniei, un sat cu bogate tradiţii datorită cărora a intrat în joc conform ritualului, pentru că s-a bucurat participând la adevăratele obiceiuri de nuntă, pentru că i-a plâns sufletul la auzul bocetelor pentru cei ce plecau din lume, pentru ca i-a ştiut asculta pe ceteraşii şi rapsozii locului, pentru că a cunoscut toate ritualurile din viaţa satului ei şi a învăţat să le ducă mai departe, Cornelia Ardelean Archiudean este, cu adevărat, un om ales. Cântecele sale cuprind bucuria şi durerea, dorul şi jalea, trăirile neamului său. Pe toate-acestea, alături de povestea ei, Cornelia le-a înscris cu har, cinste şi demnitate în Cartea de Onoare a culturii tradiţionale din Câmpia Transilvaniei.
Maria Golban 
 
 
Lansarea cărții ”Copila de sub vii” la Târgul de carte „Gaudeamus” Cluj-Napoca:
Recital Cornelia Ardelean Archiudean martie 2012: